Mourinho e fericit înainte de startul Ligii: „Nu poate fi altfel când am așa jucători” Ce anunță pentru perioada de transferuri din ianuarie

Mourinho e fericit înainte de startul Ligii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chelsea se află în fața unui nou start în Champions League, de această dată cu Mourinho pe bancă. După plecarea portughezului de pe Stamford Bridge, „albaștrii” au reușit să cucerească două trofee europene, însă niciodată nu au arătat atât de puternici ca acum.

Aceasta este și opinia tehnicianului lusitan, care a continuat să explice de ce „The Happy One” i se potrivește mai bine decât „The Special One”. Portughezul a recunoscut că are o misiune extrem de grea la fiecare meci, deoarece are la dispoziție fotbaliști de mare valoare, însă acesta nu reprezintă altceva decât un motiv de bucurie.

Mijlocul este punctul forte al echipei, Mourinho având de fiecare dată de ales între fotbaliști de mare valoare. Să găsești soluția ideală când ai la dispoziție fotbaliști ca Eden Hazard, Juan Mata, Oscar, Andre Schurrle, Frank Lampard, Willian, Obi Mikel sau Essien este o provocare pe care lusitanul o acceptă cu plăcere.

Nu știu dacă reușesc să îi fac pe jucători fericiți, însă un lucru e cert, eu sunt extrem de fericit. Nici nu poate fi altfel când am la dispoziție atâția jucători de valoare. Ei sunt conștienți că eu aleg pe cine e în formă, dacă joacă bine, dacă se antrenează cum trebuie, vor fi pe teren. Ă‚sta e singurul lucru după care mă ghidez, nu mă interesează ce spun ei în interviuri, nu mă interesează cine le sunt impresari, nu mă interesează ce spune presa sau ce apare pe twitter. Judec și iau decizii exclusiv în funcție de forma jucătorilor, de lucrurile pe care le-au demonstrat ei pe teren.„, a spus tehnicianul enlgezilor, conform london 24.com

În ceea ce privește viitoarele transferuri, Mourinho a explicat că, cel puțin pe termen mediu, nu se pune problema ca Chelsea să încerce vreo mutare spectaculoasă. „Specialul” consideră că lotul pe care îl are la dispoziție e extrem de valoros și echilibrat, astfel că viitoare achiziții nu se justifică în acest moment.

În ianuarie sper să nu se întâmple nimic. Vreau ca toți să fie mulțumiți și să nu am fotbaliști care să își dorească să plece. Sau să am nevoie de întăriri. Consideră că am un grup extrem de puternic, am variante pentru fiecare post în parte, astfel că până la vară nu veți asista la transferuri.„, a mai spus Mourinho.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×